De fiecare dată cerul era roșu
și ferestrele aceleași,
șase,
în arcadă,
când mă sculam dimineața
cu privirea aiurea de vis
și-o agățam de ghetele strâmbe
cu șireturi roase
aranjate între gutui.

Întotdeauna degetele subțiri și lungi
tremurau ca aerul cald
de lângă
soba maro
spre care întorceam capul,
îngrozită de neliniște,
cu inima oprită în gât
de tăcerea albă din jur.

Foșneam foița roz ce-acoperea bomboanele,
mângâiam frunzele verzi
din jurul
portocalelor,
despachetam cutiile mici cu jucării colorate
și citeam suspinând printre lacrimi:
“…draga moșului cuminte…
dormeai lin… ca un îngeraș”

De fiecare dată cerul era roșu
și ferestrele aceleași;
doar eu,
diferită,
încătușam fascinația -
să n-o dezlege
vreun gând rău.

Și-acum îl aștept noaptea pe Moș Nicolae;
în fiecare an îmi dă mâna -
ca un
abur roșu
doar de mine văzut
și încă mai sper
că-mi va pune la geam,
ghetuțele strâmbe
și fricile,
printre gutui.

5 decembrie 2011
Ileana Popescu Baldea