Ucide-mă la tine-n gânduri, când ești tristă,
Doar eu sunt vinovat că te iubesc atât de mult,
Între noi doi, dacă iubirea este vie și există
Pot aștepta pe pragul dintre vise să te-ascult.

Să-mi povestești, de ce ne regăsim așa pierduți,
De parcă-a-mi fi doar umbre-n voaluri de lumină,
Să retrăim fără să vrem, plăceri din ani trecuți
Și vom afla al cărui suflet, poarta aceeași vină.

Ucide-mi glasul și privirea, ucide-mă-n cuvinte
Și fă-mă simple înțelesuri prin seri chinuitoare,
Poate așa, fără să vrei, îți vei aduce-aminte
De mâna ce ți-a oferit, mireasmă dintr-o floare.

Vei înțelege dacă treci prin sufletul meu răvșit
Pe-același drum, sub bolți de stele căzătoare,
Ce-apăsătoare-i lipsa ta, când totu-i la sfârșit
Și nu cuprindem uneori, în brațe clipa următoare.