Simt un vid consternal în plămâni
Și cortexul mi-e asanat de gândul că mâine,
Sau poate chiar de azi mă voi căsători cu rana...
Cine vrea să-mpartă cu mine comoara ?

De demult am început să cred că visez și nu că trăiesc,
Iar din trupul meu canceros și mort viermii se-adapă.

Mi-e atât de frică de chin și sunt atât de egoist...

Voi săpa o fântână ; vreau să trăiesc în ea în nopțile cu lună plină
Călare sub găleată, n-am putut să iau cu mine decât o fructă...
Blondă, cu față de lună și gust de căpșună...

(si iată apa… se-ntinde amăgitor în fața mea…)

Se zbate clipa-n colțul ochiului, posacă
Spre palma stângă, în care plânge-un îngeraș

Mă nasc buimac și de această dată
E prima oară când mă nasc... făraș!

O enigmatică în gesturi domnișoară mi-a dat o palmă...
Imprevizibil mă strunește mâna dreapt-a ei;
Iar în concavitatea-mi zace-o coajă de banană.
Afară plouă și e ora trei .

Un copilaș pitit într-o poveste sunt.
O glumă zămislită de-un bunic murind râd.
Un fag de scoarță despuiat, solitar, în prund.
O faptă bună concubină cu un gând hâd.

Plouă... Pleosc! Arde... Trosc!
Mor în nepăsare norii albi și terni
Și-n cenușiu se zbat clipele putrezite...
Un vierme scârmă rădăcini de buruieni.
Trei hoituri își zac moartea nepăzite.