Fulgi de nea, în cânt de îngeri
Se coboară-ncetișor.
ÃŽntr-o iesle, le-a zis Mama,
Lasă Domnul... darul lor.

Ochii sclipitori și umezi
Se adună-ntr-o mirare:
Unde-i steaua fără seamăn?
Unde-i darul din cer oare?

Dar nici Mama nu le spune,
Păstrând taina an de an,
Până când un fulg anume,
Mai șiret, mai năzdrăvan,

Dă de știre ce-i în iesle:
- E un Prunc, veniți, veniți!
Iute, fulgii de zăpadă
Se adună fericiți!

Ca o ploaie de steluțe,
Pruncului I se închină,
Și, din ochii Lui cei veșnici,
Își iau darul... de Lumină.