... cu atâta ușurință alături de mine,
(încât îmi ești umbră și noaptea)
pășim ca două uși prin care oricine poate intra,
numai să spună, bună, bine v-am găsit!
și noi să luăm haina și pălăria care se lasă la cuier,
cu atâta ușurință să definim pe străzi cifra doi,
când se deschide cerul printre cele mai apropiate
două stele, mereu deasupra și-n urma noastră
felinarele se cumințesc de-o parte și de alta,
iar ciorile s-au decis să scoată din depresii
liniștea ce planează deasupra bustului nou-nouț,
cu atâta ușurință pășim când sărăcia adoarme
cu obrajii roșii în palme, atât de bine să știi
că cineva îți poartă de grijă și din grija aceasta
să poți construi clopote de biserici și de emoție
să te prefaci într-un lup bonom, înverzit,
cu ochii mari, ca s-o vezi mai bine,
cu urechile mari, ca s-o auzi mai bine,
cu zâmbetul drept, ca s-o iubești mai bine,
cu atâta ușurință...