Unde-ți sunt scândurile,
Jucărie blestemată?
Þi le-au furat ciobanii.

Unde-ți sunt pânzele,
Biet pescăruș rătăcit?
Þi le-a furat Don Quijote...

Unde-ți sunt armele,
Corabie?
Þi le-a furat Dunărea.

Unde m-ai dus, mașină a timpului
De mă faci mereu să mă întorc la tine
Să te reconstruiesc ca pe un ”lego”
Cu bucuria unui copil suferind de sindromul Down?

Unde sunt corăbierii?
Unde-a plecat vântul din pânze?

Poartă-mă suflete!
Du-mă să-i mai văd o dată!
Spulberă-mă! să-i mai simt o dată...
Topește-mă! să-i mai iubesc o dată...

Fă-mă Doamne tei în floare!
Ia-mă și stoarce-mă în călimară
Și cu pană de gâscă
Pune-mă pe scrisoare
Și mă așează pe câmp
Să mă citească iarba!

Și să mă smulgă pasărea cu clonț de rubin
Și să mă arunce pe solul fericirii
Unde fără îndoială mă așteaptă
Labiș, Crușoveanu, Călea...
Acolo unde-ai ancorat, corabie,
Acolo unde beat am coborât din tine.
Și de când am plecat, tu tot acolo stai.