Eu, Tudor Gheorghe în solii, trimis
Cu cântul meu pe plaiul României.
- O flăcăruie-a unei candele-n abis,
Un dangat trist, de clopot
în tăcerea Nemâniei…

…atât de singur împotriva tuturor.
Urât mărunt, urât pentru nimicuri,
Ascuns în pasăre, deschis în zbor,
Deschis în cântec
și deschis în vise…

De când mă știu, mă știu venit
Din altă lume și din alte vremuri.
Trimis de Infinitul infinit
Și de poeți trimis…
Și cu poeme.

Prin recital de cântec – poezii
În stare să topească-n oameni fierul.
- Prin foc ce arde-n tril de ciocârlii
Și-n vers nemuritor,
de-al lui Vieru.

Prin simplitatea ierbii pe mormânt,
Prin complicatul stropului de rouă,
Încerc să vă aduc printr-un cuvânt
Sublimul har,
Dumnezeiesc,
Și vouă…

Încerc să vă transform din răi în blânzi
Și deznădejdea voastră în speranță…
Chiar nu vedeți că sunt ca voi, flămând?
- De bunătate
sunt flămând
și toleranță…

Vă strig, vă rog, vă tot îndemn sa reveniți
La frumusețea marțial-a poeziei
Numai de ea mai poți să fii călăuzit
Prin tulburele vremuri
ale Nemâniei…

Dușmanii mei nu-s morile de vânt.
E Capatos și generala îndobitocire
Și silicoanele prin care anticristul pe pământ
Nu vrea
doar stăpânirea trupului.
Ci vrea a firii.

Și nu întâmplător am fost venit
Cu cântul meu pe plaiul României.
- O flăcăruie sunt de candelă-n abis,
Un dangăt sunt, de clopot,
În tăcerea Nemâniei…

09 ianuarie 2012
Chișinău
Basarabia