demult n-am mai visat
bănuții de argint ai țigăncușei
cu care mă iubeam pe-ascuns

însă visez destul de des
cocoșeii din codițele ei
cu luciul împrospătat
pentru ziua nunții

multe șanse n-am avut

totul a trecut atât de iute
precum iuțeala ardeiului

de necaz
cămășile mi le fac flenduri
și mă aghezmuiesc prin crâșme

una câte una le fac nevăzute

cea de mătase
pe care mi-o dăruise
o păstrez cu gândul că
la prima ocazie îi voi arăta
cât o prețuiesc

am pierdut comoara
dragostea fără regrete

un firicel de speranță
mi-o aduce noaptea-n vis
ziua-n imaginație
cu și mai mulți cocoșei
cu dragoste tot fără regrete

zâmbesc slăbit la toți cei care trec
slăbesc zâmbind pe zi ce trece

oare cât să mai păstrez
cămașa de mătase?