cândva, oboseam cântărind bucuria.
o aruncam în larg și lăsam
s-o ducă apele, spunându-mi că aproape,
una cu trupul și cu sufletul meu,
se înmulțea o altă bucurie, ca într-un heleșteu
plin cu pești aurii.
blup! auzeam, se zbăteau peștișorii,
și cu ochii deschiși, eu visam.
de sus până jos, mă învelea amiaza
în mătăsuri parfumate, moi.

hei, dulci șovăieli, așteptări coralii…

s-a scuturat amiaza de semințe.
au fost furtuni, timpul s-a tulburat
și am rămas lângă un mal străin.
în buzunar, un boț de dragoste.
lacome gânduri mă-nconjoară în stol
să ciugulească firmiturile.
acum, în oglinzi mă pândește trecutul,
îmi face cu ochiul, mă dezbracă pe-ascuns,
se lipește de coapse povestindu-mi în șoaptă
cât de blând legăna unda râsului meu,
câte ape dansau în lumina obrajilor.

o broască râioasă, așteptarea de-acum!
blup! se aruncă bucuriile mele
și-n suflet e mâl, și în trup e cenușă.
cu ochii închiși îmi pieptăn tăcerile,
să le pot împleti în șuvițe subțiri.

m-a-nvelit înserarea cu o scoarță
de cânepă.

hei, dulci șovăieli, așteptări coralii…