Am terminat de mâncat micul dejun și stau încă la masă făcând mental tot felul de calcule.
Calculele matematice nu m-au pasionat niciodată și îmi vine să casc.
Nu cred nici în Crisa.
Cine este Crisa?
Crisa este cea cu care întrețin conversații banale și stupide, este personajul meu imaginar care s-a cam învechit.
Pentru câteva clipe mă cuprinde nostalgia capitalelor europene cu predilecție Parisul.
Îl văd pe Emil Cioran la mansardă în casa în care supraviețuia pregătit să se arunce de la geam.
Pe moment am un sentiment al penibilului foarte dezvoltat, în timp ce Crisa conversează cu mine în doi peri.
Hodoronc-tronc!! La ușă sună cineva.
Nimic nu mă interesează, nici evenimentele sociale sau mondene, nici propriile frământări.
Dacă nu ar exista relația mea cu poezia m-ar durea în coate de toți.
Acum personajul meu imaginar Crisa față de mine devine străină și nu știu de ce am o vagă teamă.