te-am cunoscut într-o călimară
era iarnă
cu partea aceea de suflete
muiată-n cerneală
și fulgi botezați de tristeți

mă certai pentru rime
cuvintele strângeau pumnul
și-mbrățișau golul din muguri
ca un descântec de uimire
era primăvară

fluturii împleteau din vânt ploi
licuricii agățau de stele lumina
luna se ruga la inimi în piatră
pe aleile uitate din noi
era vară

credeam că-i abur de oameni nevăzuți
liant de libelule pustii ce învață
durerea pe litere din lacrimile tale
udate de singurătatea frunzelor
era toamnă

și-a venit un fel de întuneric alb
cu vânt hain sub lună
și plicuri roșii deschise de gene
pe care nu voiam să le citesc
într-o altă iarnă

am împărțit vântul în două
și noaptea în cercuri am rupt-o
nu mai sunt în călimara cu suflete
am să scriu pe-un alt colț
despre dorul din tine

și încă văd
imaginea mișcată
dintre anotimpuri
pe două hârtii
în oglindă

21 ianuarie 2012
Ileana Popescu Bâldea