sunt lucrurile acelea mici aparent inutile care ne leagă
mai strâns decat îți închipui
diminețile cu apeluri somnoroase și bâlbaieli ațipite
un “trezește-te” plus mult soare izbind jaluzele
morocănos ca un copil
apoi drumul nesfârșit spre școală și băltoacele în care mă văd o
diformă Rapunzel
uneori ninge cu nimicuri cu discuții despre tot
mâna mea pasăre zgribulită în buzunarul tău
și multa liniște binefăcătoare.
te surprind zâmbind
sau încruntându-te la clădirea bătrână care ne fură 6 ore din dragoste
mai e puțin
ai răbdare tu cel veșnic agitat ca un pește în năvod

obosiți de zilele care ne gonesc pe tot felul de străzi
printre tot felul de oameni
ne rămân
o farfurie mereu goală și o muzică blocată pe niște corzi
îți promit că
fericirea va fi un animal de companie pe care
îl vom plimba prin alt oraș până va adormi la picioarele noastre


viitorul
noi doi casa de pe luna și
iubirea asta crescută ca un arbore în mijlocul pustiului.