ea s-a așezat
în fața ghișeului cu obiecte pierdute
și rochia mea de noroi alb i-a atins picioarele.



ea privește tractoarele trăgând trenul încet
prin fata caselor fără trepte

ea stă și se gândește
într-o zi
tractoarele vor împinge zăpada către margine și
rochia mea de grafit
va fi o lebădă neagră alergând.



*



ea ascultă lumea cerșind o bucată de pâine
pentru copiii ei,ea singură se simte un copil urcînd treptele
casei
până la dumnezeu



ea caută treptele și-l vede pe dumnezeu sub roțile tractoarelor sub roțile trenurilor în zăpada care s-a transformat în noroi ea are glasul copiilor mei care se joacă în fața casei cu fulare de lâna împletite în jurul gurilor


ea trece încet pe lângă tren
și trenul o stropește cu sângele cald al lui Dumnezeu


ea crede că Dumnezeu este o lebădă albă
care a murit înghețată
cu doi trei metri inainte de ajunge în casă
și nu a mai apucat să spună

bine ai venit, aceasta este casa mea
și numele meu este numele copiilor mei
care s-au urcat în trenul acesta.