știu
camera întunecată în care fugi de restul oamenilor
ca un șoarece.
cu inima pe farfurie
disecând-o
elimini dragostea încolțită și-ți fabrici o luptă
până în zori
apoi iei metroul spre o altă viață
de angajat al rutinei
zâmbești frumos unei tipe îi propui să-ți fie muză
când pleacă pașii ei se scufundă în podea
atunci plouă
cu uși închise
patul gol te sufocă
ai face cunoștință cu o garnitură de tren
care să te ducă spre altă poveste
oamenii ca tine au nevoie de noi decoruri
de noi priviri aruncate peste umăr

bei cafeaua pregătită de singurătatea
care-ți face curățenie uneori
și aștepți să ieși din starea asta odată
ce dracului doar n-o să te învârți mereu pe aceleași străzi
să te agăți de aceiași oameni care te evită

deschizi televizorul
intri în el și deodată
exiști.