Din praf de supernove plutind prin univers,
Coagulat în forme, ne-ai dat demult un sens,
Al vieții ce vibrează, pulsând ca un pulsar
De atracții și respingeri, de praf interstelar.

Umblăm prin univers, chiar mii de ani lumină,
Prin goluri și fisuri de timp, către o mină,
Din care să extragem ce nu ne mai ajunge,
Fără să luăm în seamă, pământul care plânge
secătuit de foamea și lăcomia crasă,
Că Terra nu ne-ajunge, că vrem o altă casă.

S-avem mai bine grijă și să gândim mai clar,
Să nu ajungă Terra, un praf interstelar.