Și nuanțe de tragic, mă privesc din absurd
Pe aleea muzicii, eu rămân,mereu, un surd
Pășesc pe-o ramură, pe-un scâncet, pe-o trestie
Iar sentimentul sinestezic, mă face o bestie...

Văd picturi triste în umbra felinarului
Iar în ecou, nu văd decât scâncetul animalului
Mă plimb pe stradă, în casă, pe masă
Iar în vid, așteptări închise, sufletul mi-l sapă

La lumina întunericului, prin vecini, stafii se arată
Și cerșesc, cu grație,culoare din poartă-n poartă.
O rugăciune și ploi de violet adânc,parcă apar
Iar ele,în senzații, pe veci, în infinit, tresar...