nu am mers nicăieri
am stat cu dragonul foamei în mațe
și ăluia nu-i păsa deloc
mușca din mine se îndesa în mine
ca-ntr-un refugiu cald în drumul vîntului
se hrănea cu atomi și cuvinte
le înghițea cum le scriam unul după celălalt
dragonule îmi venea să-i spun
locul tău este cerul

mi-am tras bocancii grei de sudor
să te scriu să te fac mai frumoasă
mai frumoasă decît marea cea albastră
mai frumoasă decît iarba în primăvară
mai frumoasă decît tine cea care nu te lăsai scrisă atît de ușor
treceau minute treceau ore
minute albastre ore verzi
și abia trasam conturul
o linie fermă aici una frîntă dincolo și una întreruptă - frumusețea
trebuia să pun ceva înăuntru
și puneam marea și puneam iarba
altceva nu aveam așa pe fugă
așa flămînd așa gol nu am fost niciodată

un cerc închis aici unul întrerupt dincolo și ultimul
cel frînt – iubirea
nu trebuia să pun nimic înăuntru erai tu