Norii, sȃmburi de furtună,
Peste pleoape se adună
Ȋncrețind cu vȃrci gȃndirea;
Geaba strigă omenirea.

Vȃntul, suflător prin site,
Scurmă sclavele termite
Care urlă, urlă, urlă,
Toaca-i putrezită-n turlă.

Ploaia, sursă androgină,
Ne omoară pe lumină
Ȋnfierȃnd prin vene serul;
Geaba cȃntă imnuri clerul.

Erudiți, hordari de munte,
Izbăvesc o lungă punte
Cu prohod și rugi spre Tată;
Omenirea-i blestemată.

Focul, patimă silfidă,
Răbufnește din firidă;
Ȋnghițiți de conu-i sacru,
Nu vedem că e masacru.

Șarlatani cu duse fețe,
Corbi cu gheare lunguiețe,
Scuipă putregaiul brumii,
Mocirlȃnd răbdarea lumii.