Când eram tânar, mă gândeam:
Ce mult mai am de-mpădurit
Ca să-mi tocesc pingelele
Pe drumul către infinit.
Iar azi, aflat pe creste sus,
Privesc în urma drumul scurs,
Atât de scurt și de pietros,
Cu vârful conului în jos!
Urcam avan, urcam pieptiș,
Ferind capcane din desiș,
Pe urma unui dor aprins
Cu dâra lacrimilor stins,
Riscând pe drumuri înfundate
Sau pe cărări întortochiate.
Acum vad crengile cernite
Cum leagănă fără ispite
Capcanele descoperite.
Când vii de jos, pădurea pare
Reduta cerului in soare;
Când tânăr esti, în perspectivă
Simți viitorul în derivă.
Îți cauți drumul cu naduf,
Sărind din cuibul cald de puf,
Iar drumul ce-l alegi îți pare
Ușor, dacă marcaje are
Sau dificil de vrei să fii
Tu primul care îl înscrii.
Doar ici pe creste e lumină
Și liniștea este deplină:
Pacea celesta te-a sedus
Topind vâltorile-n apus.