sincer
m-am săturat să mă cațăr
în conștiința umărului
sufocat de bezna care îți curge
din ultimul ochi de sticlă
unde ne-am admirat amândoi
unghiile goale
și respirația deșirată
de foame

sunt sătul să mă arunc
din trecut în trecut
să număr din doi în doi
umbrele abandonate
în noi
și să învăț să râd
de fiecare dată

când culeg lumina
pe furiș