Chiar dacă simți cuvinte reci
Sau distanțe în simfonia lor
Te apleci peste ele ca un păstor
Și le însemni
Ca nimeni să nu ți le mai poată lua.

Toate acele cuvinte sunt un lan
Bine crescut sub ploaie și soare
Tu seceri umplându-ți brațele
De spice,
Mângâindu-ți pieptul cu acea strângere
Pe care ți-ai închipuit-o doar.

Alergi pe contrasensul cuvintelor,
Tu și ele într-un dans al iluziilor
Și al adevărurilor rostite pe jumătate;
Mintea ta zburdă
Scoțând afară din miezul cuvintelor
Tot acel metal greu
Ce riscă să se lipească de inima ta magnetică
Ce nu încetează să bată
În iubire.

Ai reconfigurat cuvintele asemeni
Unei terapii genetice
Din viitor.
Acum nu mai sunt doar ale tale
Ci sunt mereu cu tine
Într-o formă complexă,
Imensă, de bine.