Cel ce întreabă "cine sunt?", "de ce trăiesc?"
e doar un suflet de femeie, preamărit,
ce discrepanță! din iubire, nu greșesc,
sufletul ce-mi era pur, mi-e astăzi pângărit.

Mi-e tras pe fusul nepăsării, mi-e rupt mereu
și cât mă costă să-l reînnod, știe Dimineața,
plătesc cu timpul, dar eu nu-s dudul lui Zacheu,
ce groaznic, știu c-o dată o să plătesc cu viața!

Dar cine sunt, când, azi, ce fac contează?
Continui să iubesc, să mă lepăd de lume,
sunt câteva clepsidre, de când mintea nu-mi guvernează
și unde o s-ajung, nu pot să știu anume.

Sunt când Icar, cel pârjolit de Soare,
de fiecare dată când simt foc de ispită,
ori când sunt pustiit și dragostea iar moare
sunt un bătrân ascuns sub haina-i peticită.

Dar cine sunt, când dragostea mă-nvață
cum să respir, să râd, pe ce străzi să pășesc?
Sunt ca un fir de praf închis în cuib de gheață-
viitorul, enigmatic, forțat sunt să-mi plătesc.

Dar cine sunt, nu voi afla vreodată!
Sunt cel ce calcă timpul cu pașii lui desculți...
sunt cel ce te încântă, o ploaie aromată,
sunt cel ce te renaște, ca mai apoi să-l uiți...