cât pana de struț bunătate s-avem
în inimi pe talgerul balanței lui Maat
să nu retezăm ca Procust în pat
misterii ce cresc libere în poem

dăm seamă pentru fiecare talant
jertfit în nopțile cu nimb de blestem
când se desfiră destinul din ghem
și ore-n cadrane verzi nu mai bat

răspunde Ova când cântă prigorii
încep ori sfârșesc în crâng înțelesuri
câte nădejdi curmă vuietul morii

semințelor adormite-n mătăsuri
pe cer scriu unghiuri de gheață cocorii
ce spulberă zorii clari din eresuri