nu prea există locul să ne plângem
de vremea asta care ne-a-nghițit
suntem de fapt ratații unui mit
din care ca o piază ne răsfrângem

ne-am rătăcit în niște interstiții
ca-ntr-un ceva din start prestabilit
suntem ca fiara care-și pierde dinții
în însăși carnea care i-a călit

la tribunalul altor începuturi
cel mult de martori am putea să fim
noi exilații unor mari săruturi
în jurul cărora definitiv excluși roim

ca o migrenă verde primăvara
se surpă-n pântecele unei veri flămânde
într-un refuz ajuns de-acum la scara
când pretutindeni suntem ca niciunde

cu un coșmar e noaptea ferecată
lumina însăși parcă ne refuză
ai vrea să intri însă nu e poartă
spre-o altă zi ratată și confuză

ne numărăm de-acuma tot mai scurt
recensământul sună sumbru și exact
se-ntoarce la-nceputuri ceasul cel de lut
în urma unui veșnic netrăit impact

la timpul cel înfrânt și mohorât
surprins de cât de mare e acest nimic
constați că-ți sare mărul păcătos din gât
taman sub roata propriului dric.