ar trebui să o aștept cum se cuvine,
cu unghiile tăiate,
pielița să se desprindă singură,
ca o petală ofilită,

părul proaspăt retezat
să miroasă a fân.
putregaiul alb-vâscos,
dospit noaptea în colțul ochilor,
îi va umple eprubeta.

între apă și foc
aleg apa:
în ea,
ochii pot rămâne o vreme deschiși,
se vor dilata
eliberând lumina sugrumată.

simt că ar trebui să fiu mereu altundeva,
în alt ventricul al nopții
că reflexia părului este mereu alta
și-mi pare rău că nu le pot mulțumi celor
care m-au privit fără să știu

doar ea…