Nebunul de vis a vis urlă:
Armata rosie japoneză!!!
târziu în noapte, în fiecare noapte, de-o lună deja
i-au tăiat medicamentația, probabil
Armata roșie japoneză!!! aerul vibrează de vocea lui
încă o dată și încă o dată
Mă obișnuiesc
chiar adorm...

Nu-i mai aud furia
în timp ce mă sufoc cu a mea
și eu vreau să urlu
dar sunetele-mi sunt blocate în gât
încă șocată
Armata roșie japoneză anunță solemn nebunul
în întuneric
sunetele se ciocnesc de pereți
mintea mea reverberează cu furie
Cum s-a ițit în sfârșit ura
Mereu am simțit-o acolo
sub măștile lor, ascunsă bine,
îmbrăcată în zambete slinoase și voci uleioase...
Armata roșie japoneză...
îmi explodează urechile...
Oare sunt singura căreia îi pasă de durerea sărmanului om?!
Chinul lui îl face pe al meu să pălească
șoptesc doar
Armata roșie japoneză!