Viața mea e-o ploaie rece ce râde
în timp ce te sărută, gingaș, pe obraz,
e un război în care, deși ești favorit,
n-ai timp de alinare, n-ai timp nici de răgaz.
Sunt generalul oștirilor de vise-
Trăiască Generalul!
Liniștea și calmul și brațele deschise
îmi sunt tot arsenalul.

Ar zice unii că sunt liantul dintre azi
și-o nobilă etate cu legi cavalerești,
că graiul mi-e un cântec fără rimă
născut din acalmie și frământări cerești.
Contează doar închisul din mine, care strigă,
de fiecare dată când nu-l vreau auzi,
sunt un contrast teribil, pe-alocuri exigent!
dar cât îmi e de dor de mine zi de zi...

Că sunt așa cum sunt, n-am vrut-o niciodată,
dar mă accept și știu că-n suflet mi-e esența;
cum plânge după vară fecioara din răpciune,
așa-i doresc și eu de mult prezența.
Nu m-aș putea gândi adeptul lumii gri,
orcât iubesc zăpada, nu-mi place caldul ei,
mai bine m-aș ascunde să-mi înzecesc iubirea
în helice locații, la cot cu-alți semizei.