e ninsoarea nopții albe
sau minciuna siluiește reci cuvinte de-nțeles
o fi luna plină-n vechi
iar mustețile acestea oare cât ne vor mai crește
înghițindu-ne mutește
tot ce-am zis vreodată: clonc!

peste ridurile apei
fața mea-și joacă urâtul
pe sub solzi crește-o păpușă
veți afla-o până-n zori
spânzurată cu mâncare

felinarul plutei uite
caută-n ochi să privească
cer mâlos și plin de scârbă de brădiș de rădăcini
dacă n-aș slăbi strânsoarea firului ce palma-mi taie
fără veste către nimeni
le-aș putea alături sta

dar mă frec la ochi îmi trece
am gândit cât am căscat
potrivesc cu mână moale
un buchet de viermi momeală
totul își reia cu mine
(fără mine-ar fi la fel)
curgerea din veci firească și neîntrerupta pândă