,,femeie în buzele noastre s-a așternut pământul"


nu ai luminile deșirate în fereastra
deschisă înaintea ultimului vânt
pentru că nu ai învățat să te naști
dintr-o singură respirație

în lumea ta plouă cu trupuri timide

te port între coaste
ca o inimă târzie
peste care atârnă sărutul
unui singur anotimp de pământ

ți-aș smulge mizeria care îți apasă liniștea
direct din burta nou-născuților
uitați în urlet
și nu m-aș opri vreodată din râs

amuzant este
că nu ți-am auzit niciodată geamătul mâinilor
care adăposteau toate fugile mele
nici umbra care murea lângă un perete

iubito
dacă chiar îți dorești
mi-ai putea modela chipul
iar eu promit solemn să nu îți zăresc degetele
din care s-au născut mame tinere
promit
să îmi cos buzele unele de altele
și să-mi dăruiesc ochiul
celui dintâi necunoscut
promit

să mor mai puțin de data asta