ești doar o respirație
cusută de o piele pe care alunecă mângâierile

privești cordonul ombilical din os care
îți iese din inimă și se pierde în zare
peste munți peste nori

aerul ce te înconjoară cu voci e al tău

sângele ce nu curge încă te ține în viață

presimți oceanul fălcile și
presiunea lui ca o îmbrățișare
în care nu știi cine te-a îndesat

în singurătate visezi că ești
un șotron în ploaie
un șotron sub frunze mii și galbene

un șotron cu pleoape în loc de cifre