din pânze uitate
se scurg cocoșii.
iată, ne vine
timpul să plângem cu lacrimi senine!

se lasă ceața
peste verdețuri.
cu ochii-n nutrețuri,
suntem noi, oi
cu apă în vene și gânduri mondene.

placizi și murdari
de visuri hulpave.
se scurg printre labele,
goale și reci,
uitate pe veci,
visuri ce dor .

s-au dus armonia
și gustul amar
ce ne mai țin
cu limba-n venin.
e jale și chin
de omul ce-ndură
întreaga natură
a pielii de șarpe ce vrea să ne-mbrace.
suntem lichele
cu râie pe piele
și glasul șiret.

n-avem zăbavă,
cu pasu-n zăpadă
săpăm către doamna
cu șold voluptos,
când piele și os,
de visuri și sens,
ne urlă copiii
uitați în copăi,
cu gânduri noroi.

da, suntem noi,
copiii bolnavi,
pașnici și sclavi
ai aceluiași scop -
din sânii tăcerii
să sugem cu poftă
ce-am înțeles a fi libertate,
cu zâmbet hain
și sete de moarte,
să ne prefacem
stăpâni peste toate.