mijim ochii dar nu dăm de soare
ploaia ne perforează

vântul puternic ne-aduce
bulgări imenși de trenuri

unul câte unul
zvârliți cu bobârnace hăt! departe

cu toți ne pricepem la negru
biete suflete ce urlăm cu piele
între fulger și tunet numărăm de-o viață
dăm paginile cu scripeți
stoarcem lămâi pe ceafă

din ce în ce e aerul mai strâmt