Evident,
când se deschid păsările înspre aer
eu nu mai respir.


Te țin de mâna foarte cuminte,
foarte dezbrăcat,
foarte fără tricou,
foarte fără piele,
foarte mult fără coaste
și fără vreo alta structura
metalică
și
număr în gând
câte un vultur
sau câte un sfânt
și te sărut pe după umeri
cu câte o noapte pe jumătate
transformată
în marte
sau într-o altă planetă
mult mai pătrată.

Îmi arunc restul de haine
pe după hiene,
pe după carul mare
și
te caut din priviri
și din sub unghii
în balconul
cu flori foarte uscate
și
fără vreo altă structură metalică.


Planetele pătrate se aliniază
pe vertebre,
pe genunchi,
pe oase în general
și atunci
pasările se deschid înspre aer fără vreun sunet
acordat.

Eu te țin de mână foarte cuminte
și formez
un patru
și un șapte
la interfon.

Nu e nimeni acasă,
florile,
balconul,
cărțile,
ceaiul
și toate celelalte structuri metalice
își căută o altă planetă pătrată.

Evident
te sărut pe după umeri
cu brațul meu lung.

Tu îmi zâmbești.

Eu sunt un om
mai înalt.
Mult mai înalt.
ă