Incandescența zilelor, ce le petreci cu mine,
Creează umbre negre, prelungi, atât de reci
Spre nopțile în care, tânjind iar după tine.
Aștept doar să adorm, ca-n vis, din nou, să treci.

De ești miraj, sau oază, nu știu, nu îmi dau seama
Dar mă îndrept spre tine cu buzele crăpate
Într-un surâs în care, timid, îmi ascund teama
De-a rătăci în van, mereu tot mai departe.

Sunt ochii tăi amestec de valuri, vânt și lună
Născând dintr-un adânc o gingașă privire
Pe care o primesc, ca pe-o chemare brună
La care mă supun, fără împotrivire

De-ar trece toate astea, tot ce există-n noi,
De-ar fi ca la final să fim doar amintire
Nu vom uita vreodata deloc acest puhoi
De clipe minunate, ce le numim “iubire”.