cine se mai ocupă de suflet
și câtă melancolie să poată căra acești umeri
și până unde

vezi, ziua aceasta are botul roșu
și flutură din toate velele, abia așteptând să plece
până când liniștea va picura, monedă cu monedă,
din ce în ce mai ruginiu
ca niște ochi peste care a venit toamna
sau febra
sau moartea

orașul acesta ursuz mă ascunde atât de bine
c-aș putea trece neobservat
dacă n-aș avea această armură de praf
care mă apară de frivolități și angoase

bună seara, iubito, bună seara
uite cât de greu se mișcă acest ornic
care are minutarul înfășurat în jurul gâtului
de el aș putea să mă agăț
precum înecații de plasele pescărești

în rest, sunt bine, atât de bine
c-aș putea crede că liniștea
respiră prin pereți până când aceștia
devin din ce în ce mai strâmți
ca o cămașă de forță

sufletului, desigur, i-aș putea spune să se ducă dracului
câtă vreme pentru el s-au inventat doar temeri
și urlete