Sătul de atâta goană a vieții
Mai fac un copleșit popas
Salcâmii tineri mă veghează
Și stau cu dânșii la taifas

În umbra lor mă văd puiet
Desculț, firavă rădăcină
Și-n loc de rădăcini doar muguri
Mustesc în zborul spre lumină

Și m-aș planta în locul lor
S-o pot lua de la început
Ca lumii ăsteia nedrepte
Să-i mai plătesc încă-un tribut

Primiți-vă în rândul vostru
Să încerc și regnul vegetal
Și să contemplu trist cum cade
Cortina ultimului val

Poate mai mult noroc să am
Ori eu la rându-mi să aduc
Un rod ceva mai acătării
Și mulțumit să mă usuc

Vreun necăjit ca lemn de foc
Să mă doboare în prag de iarnă
Când viscolul și bătrânețea
Vor prinde tâmplele să-mi cearnă

Și în primăvară să mă vadă
Din seve noi cum voi renaște
Copiilor să le ofer
Buchete, florile de Paști!