Oamenii în negru coboară din mașină
în parcarea neterminată o tipă care seamănă cu rachel weisz
în capul ei idei simple controlate sisteme de keyless go ambulanțe care nu sosesc
niciodată la timp / un gând frumos/ ce straniu e primăvara la periferia orașului
orașele vii orașele fără părinți oamenii în negru mereu grăbiți

băiatul care parchează mașinile inspiră adânc în capul lui nici o idee
doar soarele în deplasare avionul în deplasare clădirea office neterminată parcă în deplasare
singurătatea ca o vrajă uriașă și muzica saxofonului albastru
o tumoare în remisie pe care o iradiază luna până dispare
și fiica lui rachel weisz care se ridică și pleacă în timp ce un pescăruș înfometat țipă
oamenii în negru mereu neliniștiți se uită la ceasurile lor negre
își cară bagajele lor negre absurde dar nu pleacă rămân acolo
până la asfințitul soarelui și ascultă mai departe
zgomotul mării până dispare