mă pudrez în fața oglinzii
îmbrăcată în haine de Pierrot
cu șapca peste ochi și urechi

a nins atât de mult încât
nu pot alege între negru și alb
aștept să vină primăvara
să strâng în brațe un mesteacăn tânăr
să iau cu mine boala copacilor

nu voi mai plânge ziua de ieri
ca o mumie îmbălsămată
într-o cameră ascunsă
soarele se va feri din calea mea
un om încă viu
în zdrențe de lepros