pentru toate există un argument la fel de concis precum drumul spre job
precum pasărea ce îmi dă deșteptarea
de multe ori o înjur, alteori scot capul pe geam și o rog
mai lasă-mă o secundă

privesc pe fereastră capotul femeilor, cafeaua mă frige sublim
dacia aia boțită așteaptă să-i ung mădularele
ce rost aș avea să alerg, să-mi rup picioarele printre scări
să mă lovesc de ăla de la trei
poate chiar să mă înjure

e ciudat să gândesc tocmai astfel de lucruri în colțul unde masa mi-e sfetnicul cel mai bun
unde cafeaua e singura ce îmi atinge buzele
alteori le mușcă și mă roagă
să tac, ca și cum aș pune sare pe rană

timpul acela perfid se comprimă, îmi intră în sânge
de parcă în loc de cafea aș sorbi veninul nu știu cărui șarpe potrivnic

ceasul din perete își ascute cuțitele, pregătit
să taie orice clipă în plus, orice secundă ce aș vrea să o fur
să îmi fie bine în nopțile în care neștiutul se pregătește să sară pe geam

el mă vede și îmi dă cu tifla, îmi arată secundele
îmi desenează pe piept o hartă nescrisă, aprinde lumânări la capătul podului acolo unde
sub el trece timpul

oricât aș vrea să renunț știu că am un drum de parcurs
știu că el va pluti razant cu pământul acolo până unde nopțile tac

și pentru toate acestea nu pot decât să înclin paharul
să îi sărut tălpile că încă mai bate

că încă există
la fel cum și eu lupt de pe partea cealaltă