am cunoscut un bărbat
pentru care femeile erau ca sforile
un nod în loc de cap
un nod în loc de pântece
uneori le încurca între ele
strângea nodurile mai tare
le desfăcea minuțios
până când ața era întinsă moale
o petrecea printre degete
în funcție de dispoziție
o vopsea cu lac de unghii
ori cu cerneală tipografică

dacă ploua sau ningea
nu se îndura să le arunce
le îmbrăca în ceară reciclabilă
și le dădea foc
ardeau ca lanternele într-o mină de sare
din tavan picurau stropi cenușii
până când cerul se limpezea

nu mai întâlnisem niciun bărbat
care să se laude că plânge
ori de câte ori dorește