Până mai ieri, ploua cu trandafiri,
azi doar vreo frunză îngălbenită
se mai conformează legii gravitației.
Trecătorii își surâd convențional,
ca la o paradă de suflete.
Toamna aceasta se poartă sufletul
ca accesoriu asortat cu nimic;
unii parcă și l-ar căra în spate, ca pe o raniță.
Toamna aceasta se poartă zâmbetele convenționale
și inima la rever.
Când privesc răsăritul,
aceeași trecători văd soarele cum apune.
Ne grăbim, ne grăbim
către o nouă zi a unei existențe
pe care n-avem timp, n-avem timp
s-o mai și trăim.
În alergarea asta bezmetică nu mai e timp,
nu mai e timp să ne oprim
să observăm cum viața se tot scurtează
ca o rochie lungă de bal
transformată în minijupă.
Nu e timp nici,
nu e timp nici să iubim;
Am strâns într-un sertar (pe care n-avem timp să-l deschidem)
toate declarațiile noastre de iubire
cărora le vom da drumul ca unor porumbei călători
într-un alt mâine…