Este atât de trist
Să te simți o umbră
Când umbrele din vis
Nu pot să te ajungă.

În mine bat clopotele
Din veșnicia serii,
Ochiul meu întors nu
Mai dă scânteie puterii.

Pe floarea mea
Din adâncuri, plouă,
O speranță, tu,
O mângâie cu rouă.

Mai am în mine
Visul ultimului elan,
Care mă transformă
Pe clapele unui pian.