ningea mult prea insistent
fulgi mari aproape cât ochiul
pe nări pe buze întredeschise pe șalul alb
dantelat de la bunica
exact când nu ar fi trebuit să-l port
aveam profil de stutuetă de porțelan
ca o fată rusoaică mândră de cocoșnic

după mai mult timp mă opream respiram rar
mă îneca întâi plânsul apoi oftatul
în cele din urmă sughițul
poate de frig de nedumerire
de povestea stranie despre vinul cald cu scorțișoară
cum de s-a ascuns el în sângele meu atunci
doar crescusem cu cireșe amare și frunze de măcriș sălbatic
sorbisem spuma laptelui muls toată copilăria fără să plâng
pe velință aspră din lână de oaie țurcană

cum a ajuns bărbatul acela în valțurile inimii mele
și nu s-a măcinat cu totul
numai lacrimile se mai lipesc de nări de pleoape întredeschise
ca un clei din rană de scoarță de vișin
nicio barieră niciun semn de sens unic
niciun semafor aprins
ori vreo biserică cu moaște ferecate