agonia
espanol

v3
 

Agonia.Net | Reglas | Mission Contacto | Regístrate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artículo Comunidades Concurso Ensayo Multimedia Personales Poemas Presa Prosa _QUOTE Guión Especial

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textos del mismo autor


Traducciones de este texto
0

 Los comentarios de los miembros


print e-mail
Visualizaciones: 3877 .



Poezii umoristice trimise la Concursul „Neliniștea Mării” 2012
poemas [ ]
Compilation: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
por [DOMNUL GOE ]

2012-09-23  | [Este texto, tienes que leerlo en romana]    | 



Tema: " Marea și oamenii ei "

Din întâmplare…

S-au întâlnit aici, la mare,
În tabără la Costinești:
El – un student din Baia Mare,
Ea – o brunetă din Ploiești,
Din întâmplare…

Băiat galant, ca orișicare,
Și-a invitat frumoasa-n fustă,
Spre înserat, la o plimbare,
Căci, de ! , faleza e îngustă,
Din întâmplare…

Vrăjit de zâna-ncântătoare,
El sugeră subtil o masă:
“ Luăm o bere și-o gustare ! “
Ea: “ Mi-am uitat proteza-acasă … “
Din întâmplare…

Atunci Romeo,-n disperare,
Vru să se-nece în piscină,
Dar cu așa căldură mare
Era și apă prea puțină,
Din întâmplare…


Temă liberă

Duelul

Sunt urmărit cu-nverșunare
De sângerosul temerar,
Mă zbat, m-agit, dar în zadar,
N-am nici o șansă de scăpare…

Am declarat-o foarte clar:
“ Dușman de moarte-n mine are ! “ ,
Deci nu m-aștept la vreo cruțare
Din partea-acestui adversar.

Neobosit, se-oprește rar –
Suspicios ca fata mare,
Îmi dă târcoale circular,
Dar… un moment de nemișcare,
Stau încordat în așteptare
Și… pleosc ! , strivesc și-acest… țânțar !


Matematică

O, matematică slăvită,
Pe care te iubim cu toții,
Tu, fetelor, le dai emoții,
Băieților doar chiulangită…

De ar scăpa măcar nepoții
De jugu-acesta ca de vită,
Ce se transformă într-o sită,
Când dăm la Bac de ea cu toții.

Dar nu-s speranțe de scăpare:
Așteaptă mii de ecuații
O preasavantă rezolvare,
Ce va produce palpitații
Cândva și pentru învățații
Ce-s astăzi la socotitoare!


Hazard

Ne-am întâlnit, ce stranie-ntâmplare,
Izbindu-ne grăbiți pe trotuar,
Ca doi atomi ce se ciocnesc arar
În ultracomplicata lor mișcare.

Au fost și două replici de birjar,
Cum cere o atare-mprejurare,
Când brusc își amintește fiecare
De sfinții scriși cu roșu-n calendar…

Apoi încet s-a liniștit taifunul
Și l-am recunoscut subit pe bunul
Și vechiul meu amic – ce revedere !
Și c-o inegalabilă plăcere,
Deși m-a strâns în brațe ca nebunul,
Mi-am amintit că-i sunt dator c-o bere !


Examen de admitere

A ști sau a nu ști ? – e întrebarea
Ce chinuie-n ajun toți candidații
Și dăruiește tuturor senzații
Mai negre și mai groaznice ca marea.

Când vezi ce mutre blege au confrații,
Începe să te-apuce disperarea,
Că, până să ajungă cu Salvarea,
Nu poți reanima toți leșinații…

Sub spectrul unei linii a terorii,
O foaie albă ține loc găocii,
Transpiră fiecare prin toți porii
Și toamna, când se duc pe rând cocorii,
Ce vremii studențești îi sunt prorocii,
Putem să numărăm din nou … bobocii !

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La casa de la literatura poezii
poezii
poezii  Busca  Agonia.Net  

La reproducción de cualquier texto que pertenece al portal sin nuestro permiso està estrictamente prohibida.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Política de publicación et confidencialidad

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!