Ajutor! Simt cum mă prăbușesc
În neant.
Pustiu și negru e abisul
și fără creier.
Fără creier
Fără de gândire.
Memoria pierdută-n amintiri pribegi
nu mă ajută.
Nu mă ajută să mă pot ridica
din zăcere, din lâncezire.
Nu pot găsi putere.
Nu pot avea voință.
Nu pot trezi conștiință...
Pierdut.
Pierdut în nicăieri.
Urât, scârbos, penibil
comportament tembel.
și tremurat, și tresărit,
pășind pe drumuri, amețit
și hâd și plin de bube
mi-e sufletul
în trupul cocoșat de povara
nopților plânse-n așternut
E totul oare pierdut?
Vreau să mai pot recupera ceva,
sa nu fiu mort cu totul,
numai pe jumătate.
Totul pe jumătate.
Anevoios e drumul
ducand la libertate.

Mă simt în plus față de mine,
de parcă n-aș fi eu.
Sunt doar ruine.
Aș vrea să mă adun
din multe bucățele
să mă lipesc,
să capăt iar putere,
să pot renaște iarăși
ca Phoenix din cenușă...
Ce ciclu dureros!
Monstruos.
Hidos.
Ce nu are sfârșit,
nici început...