sunt atât de bine, iubito, de parcă urmează să mor
nu îmi mai pasă de păsări și porți,
nici de aer și streșini
sufletul stă cu toate frunzele prăbușite, direct în cămașa de forță
bine ca mai încap în acest oraș, în vitrine și toate
celelalte nimicuri

amiaza aleargă desculță pe strazi, țipând din toate ferestrele
e un aer vechi care ne separă atât de exact
în indeciși și extatici

am amintiri din ce în ce mai greșite
nici despre mine nu mai rețin mare lucru
doar fumul țigării urcă direct în memorie
cât mai aproape de maluri
iubito, sunt atât de bine, e-hei, atât de bine sunt, iți șoptesc,
uite-mă cum las dâre adânci, direct cu unghiile, pe fiecare perete,
precum mucegaiul

în rest, aș putea crede că noaptea e doar un umăr
pe care n-am apucat să-l cuprind
în curând, insomnia se va desena albă
în oglinda care nu mai reflectă decat partea ei de adevăr