Mă pierd printre vise albastre,
Sparte în cioburi de stele,
Și-nălțându-mi priviri moarte spre astre,
Încep a-mi învia lacrimi în străluciri de mărgele.

Îmi scrie viața încă un an,
Rătăcit pe-o coardă de vioară
Sau ascuns printre clape de pian,
Pe-o partitura veche, pe-o scânteie de seară.

Și totuși merg mai departe,
Pe propriul meu drum de ametist,
Neputând să văd ce este-n spate,
Scopul fiind doar să rezist.