îți scriu din toamna asta în care m-am așezat ca într-un foaier
știu că e aici dar încă nu o simt
merg pe stradă văd oamenii decupându-se din ea
frunze și ei strânse pe câte o creangă
eu îmi privesc gândul cum foarfecă aerul pârguit
îmi spun orice ar fi trebuie să ajung în sală
așteptarea se va încheia își va face intrarea pe scenă
atunci îi voi simți în sfârșit ochii arzând pe rugul de frunze
atunci dorul meu tot o frunză și el
se va stinge usor în alunecarea pe tâmpla ei rece
ți-ar sta bine în nuanțele toamnei de acum dragă ela
dar tu ai rămas în hainele acelei veri
te port cu mine mereu și totuși îmi pare
că te zăresc zburând pe umărul ei
astăzi au dansat ore în șir pe cer câteva stoluri de frunze
probabil eram și eu printre ele
apoi am deschis ochii
e răcoare aici în foaier și e greu să aștepți singur alt anotimp
când undeva într-o firidă de suflet în rana unei iubiri
încă mai încolțesc câțiva sâmburi de vară