(Yukina'eni)
Yukina'eni e vecina de la 2, camera 408
se mută des, cu tot cu camerele goale din hotel
cu tot cu spațiile de pe holuri în care lumea curge în locul sângelui lipsă

liftul îi este animal de companie
are pielea făcută din panouri solare și o hrănește la fiecare drum cu poftă de viață
un fel de mașină cu geamurile fumurii pe care soarele lucește asemeni unui diamant
iar lipsa de timp îi dă pro(puls)ie verticală

majordomul e plecat în Spania
lui 'eni îi lipsește așa că trage draperia, apelează 3g
și vede în direct cum se culeg scoicile, dar alea tinere pe care le reprezintă el
alea coapte în sânge rece, ghirlandă hand-made pentru ea și înca două tinere
nu se cunosc, dar erau și ele prezente la simpozion, în inima lui
sunt cele mai bune prietene, cele mai bune sportive
medalii peste medalii în joaca cu singurătatea

se lasă seara
soarele lui ‘eni este înghițit
de câteva umbre, de un Dumnezeu în care ea nu crede
pe cer stelele joacă leapșa cu privirea ei, se aud urlete de copii mici
și parcă totul dă să dispară, e ceva ce știi că există doar că nu-l vezi
la fel ca extratereștrii, dar nu ăia din filme
ăia care se rup din noi odată cu
etapele din viață

(deși pare să le aibe pe toate)
‘eni e singură
‘eni are privirea prinsă în ochii unui mileu din care nu găsește ieșirea
brațele, picioarele s-au înnodat
un ghemotoc de lipsuri

'eni închide ușa poemului speriată că o lumină s-a aprins singură în spate
simptome de hemato-lipsă în stadiul final o dau de gol
și își spune "O-prea de-tot, wo bist du?"