Presar o măsură
din iarba lui Rupescissa
numită Alungă-diavoli
câteva optimi de timp
quitesență a singurătății
raționalitate imanentă unui amurg
de istorie amară
coborâtă în adânc
doream doar să ne jucăm
și apoi să facem dragoste
într-o cameră goală
pe parchet
ratat să ne fie țipătul
din preafierbintele sinelui
numai bun pentru a fi sorbit
într-o îmbrățișare
așteptare în contratimp si aluzie
la șarpele Kundalini
ăsta să ne fie secretul
unei eternități sclerozate
respirând prin singurul braț pieziș
de lumină capcană și mască
unei alte măști
degradare și moarte
mi-ai zis
nici macar nu mai am memorie
și lumina pogoară peste vorbire
și tot tu îmi mulțumești după ce ai ieșit din exil.

Livia Georgescu

27 octombrie 2012, 17:15